Finantare asigurata prin REGIO pentru 5 proiecte de dezvoltare urbana in Municipiul Bacau

5 proiecte finantate din Programul Operational Regional, in valoare totala de 13,77 milioane Euro, din care 12,72  mil euro asistenta financiara nerambursabila vor fi implementate pana in 2023 si vor transforma Municipiul Bacau intr-un oras al viitorului.

Proiectele, initiate si pregatite de Municipiul Bacau in cadrul Axei 4 din POR 2014-2020: Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile, sunt cuprinse in Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului Bacau si vor beneficia de asistenta financiara nerambursabila in proportie de 98%, doar 2 % revenind municipalitatii bacaoane ca si contributie proprie.



In vederea imbunatatirii mobilitatii urbane, doua trasee pentru deplasari nemotorizate vor fi amenajate pe urmatoarele tronsoane: Centru – Aeroport si Parcul Cancicov - Stadion - Bazin de inot - Universitatea „Vasile Alecsandri” (Traseul Tineretului si Dportului),  cu o finantare de 9,23 milioane euro. Cele doua proiecte vizeaza

  • dezvoltarea sistemului de transport velo, prin realizarea de piste de biciclete in suprafata de 15.836 mp si amenajarea de facilitati pentru biciclisti (amplasare rasteluri pentru biciclete, parcari pentru biciclete), estimandu-se o crestere cu 7,5% (1.247 biciclisti) a numarului de utilizatori.
  • cresterea gradului de siguranta si accesibilitate pentru pietoni, prin modernizarea unor spatii pietonale in suprafata de a 3780 mp, prevazute cu sisteme de siguranta, care sa impiedice accesul auto pe trotuar, estimandu-se o crestere a numarului de persoane care utilizeaza traseele pietonale cu 8,9%
  • imbunatatirea spatiului urban, prin asigurarea de spatii verzi in aliniament si plantarea de 2.333 mp arbori si arbusti.

 „Modernizarea statiilor de transport public”, un proiect in valoare de 2.633.259 euro, se urmareste 

  • reducerea pana in anul 2022 a emisiilor de CO2 in zona ce face obiectul investitiei cu 6,1% (6.565,20 tone echivalent CO2), ca urmare a cresterii utilizarii transportului public, prin imbunatatirea calitatii spatiilor din zonele de imbarcare-debarcare calatori din mijloacele de transport in comun si oferirea acestora de servicii, informatii si facilitati care sa conduca la incurajarea utilizarii transportului public ca mod uzual de deplasari la nivelul municipiului;
  • cresterea numarului de pasageri ai transportului public local cu 10,2% (1.823.476 pasageri), pana in anul 2022 ca urmare a modernizarii statiilor de transport din municipiu, astfel incat cetatenii sa beneficieze de conditii optime pentru utilizarea transportului in comun ca mijloc de deplasare

Cresele nr. 3 si nr.9 din Municipiul Bacau vor deveni casute mai primitoare, spatii educationale moderne si un loc de joaca placut pentru 175 de prescolari, cu varste cuprinse intre 0 si 4 ani, dar spatii de lucru adecvate pentru personalul didactic si nedidactic care ii are in ocrotire. Valoarea finantarii nerambursabile pentru aceste doua obiective este de 851.472 euro, iar durata de implementare a proiectelor este de 18 luni.

In Romania, conceptul de dezvoltare urbana durabila este pus in practica in cel mai pragmatic mod prin Axa Prioritara 4 din Programul Operational Regional (POR) 2014-2020. Aceasta axa prioritara combina prioritati de investitii subscrise urmatoarelor obiective tematice: economii cu emisii reduse de CO2; protectia mediului si promovarea utilizarii eficiente a resurselor; promovarea incluziunii sociale si combaterea saraciei; investitii in educatie si competente. 

La nivelul Regiunii Nord-Est, cele sase municipii resedinta de judet (Bacau, Botosani, Iasi, Piatra Neamt, Suceava si Vaslui) au depus 69 de proiecte aferente Axei 4 POR 2014-2020, in valoare de 313,5 mil. EURO.

Documente suport implementare beneficiari publici / privati

Intrebari privind aplicare OUG 64/2022